Când spun da, mă gândesc la faptul că noi, militarii, suntem obișnuiți să abordăm pozitiv orice situație.
Când spun noi, mă gândesc la militarii în rezervă, indiferent de instituția din care provin.
Când spun putem mă gândesc la faptul că ne-am dovedit potențialul de care dispunem prin construcția carierei militare.
Când afirm că da, noi putem, mă gândesc la faptul că este de dorit să facem lucruri importante și din postura de rezerviști.
Da, suntem un corp de oameni care au un set de valori pe care le manifestăm și de care societatea are nevoie.
Da, suntem un corp de oameni pregătiți, absolvenți de școli post-liceale, facultăți și masterate.
Da, suntem un corp de oameni instruiți, în diferite specializări, în țară sau în străinătate.
Da, suntem un corp de oameni cu experiență în teatrele de operații sau în misiuni în țară.
Nu doar că putem face ceva dar avem și voința necesară pentru a face.
Vrem să ne regăsim în piața muncii și să dovedim că avem energie și cunoaștere.
Vrem să ne regăsim pe piața antreprenorială pentru că știm să organizăm și să conducem.
Vrem să fim în piața furnizorilor de servicii, de consultanță ori de instruire pentru valori și atitudine.
Ne lipsește totuși ceva care ne va apropia de realizarea dezideratelor.
Ne lipsește educația și experiența pentru a identifica oportunități antreprenoriale.
Ne lipsește dezinvoltura abordării pieței muncii pentru că nu știm să ne prezentăm și să oferim capacitățile și abilitățile noastre.
Ne lipsește organizarea noastră ca entitate care se vrea a fi utilă.
Da, putem face și o vom face.
O vom face pentru că așa cum un militar planifică, organizează și conduce forțele într-o acțiune militară, la fel face și un antreprenor.
O vom face pentru că așa cum acționează un influencer în a motiva oamenii să facă un anumit lucru așa am făcut și noi din postura de instructori și comandanți.
O vom face pentru că suntem deja în faza de creare a unui incubator de creare a oportunităților pentru viața de dincolo de cariera militară.
Văd viitorul într-o formulă a performanței în postura de rezervist militar: educație-experiență-sprijin.
Educație pentru noi înșine în ceea ce nu știm și educație oferită celor din jur în și din ceea ce știm.
Experiență dobândită de noi înșine prin angajare în acțiuni noi și experiență împărtășită celor din jur din ceea ce noi am făcut.
Sprijin solicitat și primit de la cei din comunitate, pentru ceea ce vrem să facem și sprijin oferit de noi tuturor celor care au nevoie pentru a face mai bine ceea ce fac.
Pentru că știm și putem este nevoi să vrem să facem aceste lucruri.
Să vrem să ne dezvoltăm și să ne dezvoltăm afaceri ori să ne angajăm.
Să vrem să ne implicăm în instruirea celor care au nevoie să-și dezvolte competențe, abilități și mai ales atitudini.
Să vrem să ne implicăm în sprijinul celor care nu au avut aceleași șanse la viață decentă așa cum am avut noi.
Știi, ești, faci și prin această sintagmă confirmi statutul de militar rezervist.